Columna lui Traian
Primul “film” de razboi din istorie
Cu toate că nu este un jubileu, ziua de 12 mai este, sau ar trebui să fie, pentru noi românii, un moment de readucere aminte şi, de ce nu, de mîndrie naţională.
Aşa dar, pe 12 mai 113, la Roma, în prezenţa unei mari mulţimi de oameni, veniţi special din diferite regiuni ale Imperiului, s-a inaugurat maiestoasa Columnă lui Traian.
Marele împărat, învingător al germanilor şi cuceritor al Daciei, a hotărît construirea, unui nou forum, construcţie ce a început în anul 107, ocupînd în final suprafaţa de 275.000mp.
Autorul proiectului, Apollodor din Damasc, a conceput Columna, ornamentată cu o bandă în spirală ce conţine reliefuri sculptate în marmură de Carrara, menită să imortalizeze actele de vitejie ale armatei române în războaiele cu dacii din 101-102, 105-106. Banda sculptată are o lungime de 200 m, cu o lăţime ce variază de la 0,89 m la 1.25 m la vârf, conţinînd 124 de episoade cu scene de luptă şi aproximativ 2500 de figuri. Columna propriu zisă are înălţimea de 29,78 m, adică 100 picioare, de unde şi numele de ‘’ Columna centenaria”. Aşezată pe un soclu cu latura de 5,48 m şi înalt de 5,37 m, ea are o înălţime totală, fără statuie, de 39,43 m.
După anul 117, Columna păstrează în doua nişe de la bază urnele funerare, confecţionate din aur, ale împăratului Traian şi a soţiei sale Plotina.
Despre monumentala construcţie, marele istoric şi arheolog Vasile Pârvan afirma la vremea sa: “Priviţi pe alba Columnă din Roma povestea cea tristă a căderii Daciei. Sunt chipuri cioplite în marmura rece, a marelui foc care a contopit două popoare într-unul.”
Desi timpul si-a lasat amprenta pe suprafata columnei, ea a rămas totusi intreagă, după aproape două mii de ani. Culorile s-au sters primele, apoi numeroase detalii s-au tocit, elementele metalice adăugate s-au pierdut (armele din mainile razboinicilor erau dificil de reprezentat in marmura, in relief, din pricina fragilitatii lor, asa incat au fost inserate arme metalice). La Muzeul de Istorie a Romaniei exista o copie a columnei in marime naturala, executata in anii 30, si ajunsa in tara in 1967. Dar in vreme ce scenele de pe columna de la Roma cresc in spirala de la baza spre inaltime, unde nu mai pot fi vazute de la distanta, copia de la Bucuresti nu este compusa pe inaltime, ci este desfasurata pe orizontala, scena cu scena, in asa fel incat sa poata fi vazute toate detaliile. (In antichitate, columna putea fi “citita” din cladirile care o inconjurau, si care aveau cel putin doua etaje.)
Undeva spre varful columnei, sub capitel, unde ochiul privitorului ajunge cu greu, iar detaliile sunt aproape imposibil de distins, se desfasoara scenele cele mai dramatice: caderea Sarmizegetusei, sinuciderea lui Decebal si sfarsitul razboiului. De fapt, sfarsitul istoriei unui neam. Dupa ce Decebal a inteles ca nu mai are scapare, a ales sa-si curme singur viata, pentru a nu trai dezonoarea de a fi legat de carul triumfal al lui Traian. Urmarit prin padure de un grup de romani, Decebal alearga calare, alaturi de alti nobili daci. Este ajuns din urma, iar in momentul in care soldatul din spate ii intinde mana intr-un gest care ii oferea viata (dar si sclavia), Decebal se lasa sa cada de pe cal si isi duce spre gat sabia incovoiata. In scena urmatoare, doi copii daci sunt capturati de romani, probabil fiii lui Deceabal.
Scena 145 de pe Columnă reprezintă sfîrşitul ultimului şi marelui rege dac, DECEBAL, dar, îndrăznesc s
spun şi, actul de naştere a poporului român.
http://t1.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcT7WF8i3CZKtsd1s789v1OC7KmhWjPPtIweA0JhfBHd3uvch2yneA
Profesor, Paul Snaider
Aşa dar, pe 12 mai 113, la Roma, în prezenţa unei mari mulţimi de oameni, veniţi special din diferite regiuni ale Imperiului, s-a inaugurat maiestoasa Columnă lui Traian.
Marele împărat, învingător al germanilor şi cuceritor al Daciei, a hotărît construirea, unui nou forum, construcţie ce a început în anul 107, ocupînd în final suprafaţa de 275.000mp.
Autorul proiectului, Apollodor din Damasc, a conceput Columna, ornamentată cu o bandă în spirală ce conţine reliefuri sculptate în marmură de Carrara, menită să imortalizeze actele de vitejie ale armatei române în războaiele cu dacii din 101-102, 105-106. Banda sculptată are o lungime de 200 m, cu o lăţime ce variază de la 0,89 m la 1.25 m la vârf, conţinînd 124 de episoade cu scene de luptă şi aproximativ 2500 de figuri. Columna propriu zisă are înălţimea de 29,78 m, adică 100 picioare, de unde şi numele de ‘’ Columna centenaria”. Aşezată pe un soclu cu latura de 5,48 m şi înalt de 5,37 m, ea are o înălţime totală, fără statuie, de 39,43 m.
După anul 117, Columna păstrează în doua nişe de la bază urnele funerare, confecţionate din aur, ale împăratului Traian şi a soţiei sale Plotina.
Despre monumentala construcţie, marele istoric şi arheolog Vasile Pârvan afirma la vremea sa: “Priviţi pe alba Columnă din Roma povestea cea tristă a căderii Daciei. Sunt chipuri cioplite în marmura rece, a marelui foc care a contopit două popoare într-unul.”
Desi timpul si-a lasat amprenta pe suprafata columnei, ea a rămas totusi intreagă, după aproape două mii de ani. Culorile s-au sters primele, apoi numeroase detalii s-au tocit, elementele metalice adăugate s-au pierdut (armele din mainile razboinicilor erau dificil de reprezentat in marmura, in relief, din pricina fragilitatii lor, asa incat au fost inserate arme metalice). La Muzeul de Istorie a Romaniei exista o copie a columnei in marime naturala, executata in anii 30, si ajunsa in tara in 1967. Dar in vreme ce scenele de pe columna de la Roma cresc in spirala de la baza spre inaltime, unde nu mai pot fi vazute de la distanta, copia de la Bucuresti nu este compusa pe inaltime, ci este desfasurata pe orizontala, scena cu scena, in asa fel incat sa poata fi vazute toate detaliile. (In antichitate, columna putea fi “citita” din cladirile care o inconjurau, si care aveau cel putin doua etaje.)
Undeva spre varful columnei, sub capitel, unde ochiul privitorului ajunge cu greu, iar detaliile sunt aproape imposibil de distins, se desfasoara scenele cele mai dramatice: caderea Sarmizegetusei, sinuciderea lui Decebal si sfarsitul razboiului. De fapt, sfarsitul istoriei unui neam. Dupa ce Decebal a inteles ca nu mai are scapare, a ales sa-si curme singur viata, pentru a nu trai dezonoarea de a fi legat de carul triumfal al lui Traian. Urmarit prin padure de un grup de romani, Decebal alearga calare, alaturi de alti nobili daci. Este ajuns din urma, iar in momentul in care soldatul din spate ii intinde mana intr-un gest care ii oferea viata (dar si sclavia), Decebal se lasa sa cada de pe cal si isi duce spre gat sabia incovoiata. In scena urmatoare, doi copii daci sunt capturati de romani, probabil fiii lui Deceabal.
Scena 145 de pe Columnă reprezintă sfîrşitul ultimului şi marelui rege dac, DECEBAL, dar, îndrăznesc s
spun şi, actul de naştere a poporului român.
Profesor, Paul Snaider