Avram Iancu

Avram Iancu, figură remarcabilă a Revoluţiei Paşoptiste din Transilvania, s-a născut în Munţii Apuseni, la Vidra de Sus, într-o familie de iobagi la origine. Prin funcţia de jude, tatălui său ajunge să depăşească acest statut şi să-i ofere un viitor promiţător fiului. Astfel, Avram Iancu va avea posibilitatea să studieze, mai întâi la şcolile elementare din Poiana Vadului şi Abrud, apoi la gimnaziul din Zlatna. Din 1841 şi până în 1843 se află la Cluj, unde urmează studii umaniste şi de filosofie la Liceul Piarist. Frecventarea unui liceu catolic maghiar era un lucru des întâlnit în acea perioadă la tinerii români din familii mai înstărite. La acelaşi liceu din Cluj s-au format sub îndrumarea călugărilor catolici şi alţi reprezentanţi de marcă ai culturii românşti, cu ar fi: Gheorghe Şincai, Petru Maior sau Alexandru Papiu-Ilarian, care la vârsta maturităţii vor deveni importanţi militanţi pentru drepturile naţionale ale românilor din Transilvania. Tot la Cluj va urma Avram Iancu şi Facultatea de Drept, până în anul 1847.

După terminarea studiilor, hotărât fiind să urmeze cariera de avocat, vine la Tîrgu-Mureş pentru a-şi îndeplini stagiatura pe lângă Tabla Regească. Această instituţie, care a atras în jurul său mulţi tineri români dornici să-şi construiască cariere de avocaţi sau jurişti, a fost mutată aici de la Mediaş, în anul 1754, din iniţiativa reginei Maria Tereza.

Împreună cu Alexandru Papiu-Ilarian, care era şi el cancelarist la Tabla Regească, Avram Iancu devine lider al tinerilor intelectuali români de la Tîrgu-Mureş, animaţi de sentimente profund naţionale şi dornici de a se implica în rezolvarea problemelor politice şi sociale ale românilor din Transilvania.

În anii petrecuţi la Tîrgu-Mureş a locuit într-o casă aflată pe strada care astăzi îi poartă numele, la numărul 23. Placa memorială aflată pe faţada clădirii aminteşte de acest lucru: „În această casă a locuit între anii 1847-1848 Avram Iancu luptător dârz şi neînfricat pentru drepturile sociale şi naţionale ale poporului român.”

Gorunul lui Horea

Odată cu izbucnirea evenimentelor din 1848, Avram Iancu se va afla printre organizatorii revoluţiei. Pentru a doua Adunare Naţională de la Blaj strânge un număr de 10.000 de moţi de prin locurile natale, în fruntea cărora va fi prezent pe Câmpia Libertăţii.

Pe parcursul anilor 1848 şi 1849, devine conducătorul oştilor ţărăneşti din Munţii Apuseni, unde creează un adevărat nucleu al rezistenţei româneşti împotriva forţelor armate anti revoluţionare austriece. În decursul anului 1849 Nicolae Bălcescu va duce o grea muncă de mediere între conducătorul revoluţiei populare maghiare, Kossuth Lajos, şi Avram Iancu, pentru ca cele două armate să lupte împreună împotriva inamicului comun. În acest sens, Kossuth şi Bălcescu vor pune la cale, în iulie 1849, „proiectul de pacificare”. Nu se va putea ajunge însă la un acord între revoluţionarii români şi maghiari, astfel că trupele austriece cu ajutor din partea ţarului Rusiei vor înfrânge definitiv revoluţia, în august 1849.

Lupta lui Avram Iancu pentru dobândirea drepturilor românilor ardeleni va continua şi după 1849 prin alte mijloace. Astfel, în 1851 face parte din delegaţia transilvăneană care pleacă la Viena pentru a prezenta revendicările românilor. În 1852, în timpul vizitei împăratului Franz Joseph în Transilvania, se simte extrem de ofensat de refuzul de a fi primit în audienţă, ceea ce îl determină să nu accepte ulterior decoraţia acordată de acesta pentru meritul de a nu se fi alăturat revoluţiei maghiare din 1848.

După 1852 urmează o perioadă mai obscură în viaţa lui Avram Iancu, marcată de boală şi de profunda dezamăgire de a se vedea incapabil să ducă la bun sfârşit măreţele sale planuri.