PE DRUMURILE PATRIEI: ,,De n-ar zidi Domnul casa, in zadar s-ar osteni ziditorii’’

Meteora

Roxana Snaider-Meteora

Adăugaţi o legendă

Kalambaka vazuta de pe Meteora

o zona geografica cu un peisaj de o frumuseţe nepământeană. Unic în lume, cel puţin ca fenomen geologic. O pădure de stânci, aproape 1.000 la număr. Înalte de peste 500 de metri, încât ai senzaţia că zgârie norii. Şi, în vârful lor, de nici nu ştii dacă se sprijină în piatră sau sunt agăţate în cer, o salbă de mânăstiri. Cu urme de viaţă monahală încă din secolul IX.

Marea Meteoră Drumul seamănă cu un şarpe uriaş, care se târăşte printre râpe, se agaţă pe dealuri, se încolăceşte în jurul coloşilor de piatră, până ajunge în vârf.
Privite din Kalambaka, oraşul de unde începe urcuşul, stâncile Meteorei par ele însele nişte turnuri de mânăstire. În vârful cărora „cresc” alte biserici. Încât ai senzaţia, stranie şi înălţătoare, în acelaşi timp, că trebuie să urci tocmai în cer ca să le vizitezi.

Ceea ce se şi întâmplă, preţ de vreo 20 de minute, cu autocarul. În dreapta şi în stânga, puzderie de stânci. În despicătura cărora încă mai atârnă câte o scară de lemn. Semn că pe aici s-au nevoit asceţii. Se spune că monahii stăteau în aceste grote luni în şir, în post şi rugăciune, ca o pedeapsă pentru gânduri şi fapte căzute în cele lumeşti.
După un peisaj atât de sălbatic şi, aparent, neprimitor, ai surpriza să vezi că vârful celei mai înalte stânci (613 metri) este, de fapt, un platou. Destul de întins de vreme ce suportă zeci de autocare şi maşini. În timp ce comercianţii de obiecte tradiţionale şi de cult se întind pe marginea parcării, formând o adevărată piaţă. Mai avem de urcat 146 de trepte săpate în stâncă. Şi am ajuns la Marea Meteoră, cea mai importantă din tot ansamblul. Mânăstirea, cu hramul Schimbarea la Faţă, a fost întemeiată de Sfântul Atanasie Meteoritul, venit aici din Muntele Athos. El a zidit pe stâncă o mică sihăstrie, transformată în lavră, în 1344. Tot el a început construcţia Bisericii Schimbarea la Faţă, terminată ulterior de Ioasaf Simeon. Această biserică este cea mai impunătoare din tot Ansamblul Meteora, iar frescele interioare, adevărate bijuterii artistice, aparţin Şcolii Cretane. Ele datează din secolul XIV şi se referă la ciclul dogmatic, istoric şi liturgic al Bisericii Ortodoxe.

Mânăstirea Sfântul Nicolae Anapafsos

Pe creştetul ros de intemperii al unei stânci uriaşe, stă agăţată cea mai mică mânăstire din Complexul Meteora, dar şi cea mai izolată, numită Sfântul Nicolae Anapafsos, adică Sfântul Nicolae Odihnitorul. Prima aşezare monahală datează aici din secolul XIV. Adevăratul fondator, însă, a fost Sfântul Dionisie cel Milostiv, la începutul secolului XVI. Fresca, de mare calitate iconografică, a fost lucrată de monahul Teofan Cretanul, un exponent de seamă al Şcolii Cretane de pictură. În prezent, mânăstirea are doar câţiva monahi.

Mânăstirea Sfânta Treime A fost construită în jurul anului 1470, de sihastrul Dometie, iar fresca interioară datează din anul 1741. Biserica are formă de cruce, cu turlă joasă şi două coloane.

Mânăstirea Rusanu

Un culoar de beton şi un pod suspendat te duc pe creştetul unei stânci izolate, înconjurată de abis, de jur-împrejur. Aici se află Mânăstirea Rusanu, după numele fondatorului ei. Prima aşezare monahală datează din secolul XV, când câţiva sihaştri se nevoiau în zonă, primind mâncare de jos, cu funia. În anul 1545, doi călugări macedoneni, fraţii Maxim şi Ioasaf, au transformat mica sihăstrie într-o mânăstire, zidind din piatră actuala biserică, cu hramul Schimbarea la Faţă.

Mânăstirea Sfântul Ştefan

Mânăstirea Sfântul Ştefan este, cu siguranţă, cea mai apropiată de sufletul pelerinului român. Ea a fost „răsfăţată”, în timp, cu daruri preţioase de la prinţi ortodocşi, printre care şi Ion Vladislav, voievodul Ţării Româneşti. Acesta a donat un relicvariu în care se afla capul Sf. Haralambie şi un deget al Sf. Ioan Botezătorul. Mai mult, el a înzestrat mânăstirea cu moşii din Ţara Românească.
Sfântul Ştefan este şi cea mai veche aşezare monahală de pe Muntele Meteora, fiind fondată în anul 1192, de Sihastrul Ieremia. În 1333, aici a trăit, pentru o scurtă perioadă de timp, Andronic al III‑lea Paleologul, împăratul Bizanţului. De atunci mânăstirea s-a numit imperială şi patriarhală. Împăratul a renovat-o şi i‑a dedicat multe donaţii şi proprietăţi.

În 1961, pentru că rămăsese pustie, mânăstirea a fost transformată în chinovie de călugăriţe. Un pod fix, în lungime de 8 metri, te duce în siguranţă până la intrarea în acest locaş de cult. Printre obiecte de cult, multe şi preţioase, în muzeul mânăstirii poate fi admirat un codex bizantin din anul 1404, donat de Filotei şi Antonie Cantacuzino.