Faceți căutări pe acest blog
marți, 25 iulie 2017
duminică, 16 iulie 2017
Ialomita, Aghiazma Poporului Roman
Raul Ialomita, aghiazma
Poporului Roman
Râul scru Ialomița izvorăște
din Munții Bucegi și
își desfășoara albia pe o lungime de 400 km. Valea Ialomiței coincide cu unul
dintre cele mai importante trasee ale transhumanței: "drumul oii"
pornea din Carpați și înainta până la confluența Ialomiței cu Dunărea, unde se
afla Orașul de Floci,
importantă piață de desfacere a lânii locul nasterii lui Mihai Viteazul
Dintre marile
râuri ale ţării, doar patru prezintă specificitatea că izvorăsc şi se varsă pe
teritoriul ţării noastre: Jiul, Oltul, Argeşul şi Ialomiţa. Toate se varsă în
Dunăre, dar numai Ialomiţa într-un punct (la cota absolută 3.0 m faţă de Marea
Neagră), în care ambele maluri sunt româneşti.
Dacă vărsarea
prezintă această unicitate, nici Izvorul Ialomiţei nu este mai puţin special,
căci se află la o cotă record de 1780 m.
Dar nu aceste
particularităţi conduc la sacralitatea enunţată, aceasta căutând a demonstra că
provine din:
– calitatea
deosebită informaţiomal-energetică a apei în punctul de izvor al Ialomiţei,
calitate care a fost afectată de modul cum s-a dezvoltat viaţa pe suprafaţa
bazinului său hidrografic de 8944 km2, dar care se mai poate regăsi totuşi în
zona colinară şi de şes, dar în procente reduse. Situaţia nu este
ireversibilă Prezenţa unor situaţii în
care apar elemente de geografie sacră.
– Faptul că
apele Ialomiţei scaldă ultimele două capitale ale ţării noastre, Târgoviştea în
mod direct şi Bucureştiul în mod indirect prin intermediul unor lucrări
hidrotehnice..
– Poziţionarea
cu totul extraordinară a benzilor de totalitate a ultimelor două eclipse totale
de Soare din 1961 şi 1999, faţă de traseul iniţial şi actual al râului
Ialomiţa.
Sacralitatea
propriu-zisă a apei Ialomiţei
Apa, în general, şi
cea izvorâtă din pământ în mod special, este sacră, deoarece este un produs divin
complex. În cazul Ialomiţei, ţinând seama de unde izvorăşte, informaţia şi memoria, are motive să se găsească din belşug.
Informaţia deţinută de apă nu este o vorbă goală dacă ne gândim numai la aceea
conţinută în gheţari, în care se poate citi, ca într-o carte, condiţii
climatice şi nu numai, ale unor timpuri ancestrale, incluzând aici eventuale
mesaje cosmice incluse ale unor civilizaţii extraterestre.
Informaţia
conţinută în molecula de apă, dar şi posibilitatea memorizării ei, a fost
demonstrată în diferite laboratoare ale lumii, cum ar fi cele ale Institutului
Antarctic de la Oslo, sau ale modernului Institut de Cercetare a Apei HADO din
Tokyo.
Apa înregistrează
orice fel de informaţii şi preia astfel vibraţia tuturor materialelor cu care
vine în contact. Ea, având memorie, păstrează aceste informaţii şi le transmite
în anumite condiţii unor captatori aflaţi pe o anumită lungime de undă şi
frecvenţă. Implicit, ea transmite şi energiile vindecătoare pe care le conţine
unor alte sisteme de viaţă, în speţă organismelor vii, energii pe care le
înmagazinează sub forma unor module de frecvenţă din clasa undelor sonore.
Cine se poate baza pe ce simt clarvăzătorii şi
pe anumite întâmplări greu de explicat poate să fie sigur că nu se înşeală, cel
puţin în ceea ce priveşte Ialomiţa, ştiind că zona Omul – Vârful Ocolit şi
Vârful Găvanele formează un areal sacru, areal de comunicare cu Cosmosul.
Ialomiţa izvorăşte
dintr-o căldare glaciară situată sub Vărful Găvanele – 2479 m – al unui bloc de
calcare albe, vârf aflat la 600 m distanţă de Vârful Omul şi încă şi la mai
puţin de Vârful Ocolit.
Se poate observa
că, fiind atât de apropiate, aceste trei vârfuri patronează şi asistă la
naşterea Ialomiţei care, pe primul său tronson se numeşte Valea Bisericii. Şi
din punctul de vedere al vârfurilor şi din numele văii emană sacrul, încă de la
naşterea Ialomiţei. Dacă vârfurile Omul şi Bucura Dumbravă îşi pot dovedi
această sacralitate, consider că şi Vârful Găvanele, care nu a fost încă
cercetat, poate fi de aceeaşi valoare şi poate oferi surprize foarte mari.
Ştiind că denumirile orografice, în general, nu sunt întâmplătoare, s-ar putea
descoperi că sub acest vârf să se găsească mai multe găvane, adică goluri
subterane prin care apa Ialomiţei să ajungă la suprafaţa pământului.
În ceea ce priveşte
sacralitatea enunţată a Vârfului Omul (2505 m) această situaţie cu totul
deosebită a fost semnalată prima dată de istoricul Nicolae Densuşianu în
tratatul “Dacia Preistorică”, apărută în anul 1913. Pe bază de
argumente provenind din literatura istorică antică şi din tradiţiile
locului, el a considerat Vârful Omul ca fiind, cel puţin în concepţia lumii
antice, “cardines mundi”, adică ax al lumii. În zilele noastre, arheologul
peruan Daniel Ruzo, Mircea Eliade, marele hermeneut Vasile Lovinescu şi alţii
i-au acordat o importanţă deosebită. Scriitorul Vintilă Horia scrie despre Vf.
Omu: „Acea fiinţă de piatră aşezată de Dumnezeu între Ţara Muntenească şi
celălalt ţinut românesc de peste munţi.” Mai mult, Ruzo, ca şi Lovinescu, au
considerat că în jurul său trebuie să fie, în subteran, un adevărat “imperiu”
realizat din încăperi şi galerii de zeci de kilometri lungime.
În ceea ce
priveşte Vârful Găvanele (2479 m) am arătat deja că nu a fost încă studiat ca
celelalte două, dar că ar putea oferi surprize nebănuite. Aceste trei vârfuri
sunt aşa de apropiate ca poziţie în spaţiu şi ca înălţime, încât n-ar trebui
studiate decât împreună, mai ales că ele conturează latura curbă a căldării
glaciare din care izvorăşte Ialomiţa.
Ialomiţa izvorăşte
de sub o stâncă curbată numită acum (impropriu) Mecetul Turcesc, Piatra
Trăznită sau Biserica Trăznită . În orice caz, cursul de apă pe prima sa
porţiune de izvor se numeşte Valea Bisericii care, mai în aval, după ce sare
Cascada Obârşiei, devine Valea Obârşiei. La rândul ei, aceasta, după circa
patru kilometri după ce înglobează Valea Şugărilor (din stânga) şi Valea
Doamnei (din dreapta), devine, de abea atunci, Ialomiţa propriuzisă.
Calitatea
deosebită, atât din punct de vedere fizico-chimic, cât şi energetic-spiritual a
apei Ialomoţei se păstrează încă, doar puţin afectată, pe traseul montan al
albiei, adică de la izvoare şi până la secţiunea Moroieni. Ialomiţa curge
paralel cu ramura vestică a munţilor care delimitează platoul Bucegilor:
Guţanu, Bătrâna, Grohotişu, Colţi, Coteanu, Tătaru, Deleanu, Lucăcilă şi
Lespezi. De sub aceştia, izvoare numeroase continuă să ofere apă de calitate
nealterată, cele mai bogate fiind la sudul catenei muntoase în dreptul cheilor
Tătarului, Zănoagei şi Orzei.
De curând a fost
captat în zona Bolboci-Scropoasa mai multe asemenea izvoare într-o peşteră la
cota 1290 cu un debit total de 400 l/s, apa având pH 7,72 la 20o. Printr-o
conductă de oţel inoxidabil de 10,4 km această apă este adusă la Moroieni unde
este îmbuteliată şi expediată în comerţ ca apă plată cu marca „7 izvoare” de
S.C. RAM PROD S.A.. De reţinut este faptul că această sursă atrăsese atenţia
încă din anul 1927, dar apoi şi în 1935 şi în 1981. Despre această apă se spune
că ar fi fost folosită de Zamolxe şi se ştie că i-a atras atenţia şi lui N.
Ceauşescu.
În aval de
Moroeni, apa Ialomiţei este afectată de diverşi şi numeroşi poluanţi, dar încă
mai păstrează unele semnale de beneficitate.
Astfel, în zona
Urziceni, acolo unde poluarea este mărită de Prahova, se mai resimte încă o
stare bună sufletească atunci când se spală rufe în Ialomiţa şi se spune că
operaţiunea s-ar realiza cu o uşurinţă neaşteptată.
Obiective şi
locuri cu caracter istoric şi sacru
Primul Obiectiv
concomitent istoric şi sacru este peştera Ialomiţei (şi nu a Ialomicioarei cum,
în mod fanteziat, i se mai spune, provocând confuzii).
Tradiţia populară
spune ca aceasta era peştera în care se
retrăgea periodic Zamolxe.
Din punct de
vedere sacru, Peştera Ialomiţei este legată de prezenţa a două aşezăminte
bisericeşti, din care unul chiar în interiorul ei, sub forma unei biserici din
lemn, astăzi de zid. Încă de pe vremea lui Mihnea Vodă cel Rău (1508-1509) a
existat o biserică de lemn care, în anul 1785 era menţionată de botanistul
Lerchenfeld. Incendii repetate, curios de persistente, au marcat locul. Prima
dată biserica a ars complet în anul 1818. Chiliile au ars în iarna anului 1907,
dar schitul s-a refăcut şi târnosit la 4 septembrie 1911. A urmat incendiul din
anul 1940 şi refacerea din 1942. La 20 aprilie 1961 a fost ultimul prăpăd, dar
– de data aceasta – refacerea s-a realizat după treizeci şi cinci de ani, când,
la 29 iulie 1993, s-a pus piatra de temelie la Biserică de zid şi corpul de
chilii, care închide intrarea în peşteră, şi care a fost sfiinţită şi
inaugurată la 29.06.1996.
Ialomita la izvoare |
Cheile Tatarului |
Camping Zanoaga |
\Spre barajul Bolboci |
Barajul Bolboci |
Ialomita iese din baraj |
Ialomita dupa baraj. In fundal Cheile Zanoagei |
Barajul Bolboci |
=Camping Zanoaga |
Ialomita langa Pestera |
Ialomita langa Pestera Ialomitei |
Manastirea Pestera |
Adăugați o legendă |
La izvoare |
Ialomita la Targoviste |
Ialomita la Slobozia |
marți, 11 iulie 2017
Platonesti, locul nasterii mele
În secolul trecut, neavîd
încotro am venit pe lume în Platoneşti, o fostă comună din judeţul Ialomiţa. Culmea ironiei este că nici nu-mi cunosc localiatea natală întrucît
staţionarea a fost de scurtă durată. Cîteva luni. Tata, impegat de mişcare CFR
fiind, fusese detaşat pentru a opri şi a porni cîteva trenuri pe zi
ce nu aveau de ales o altă variantă în drum spre Constanţa. Intre două dintre
ele, ca durată de timp, bine înţeles ( voi ce-aţi crezut ?) am venit pe lume. Ei, şi uite aşa începe
lungul şi intortocheatul drum al vieţii mele. Cu toate greutăţile vremurilor am
absolvit înaltele şcoli ale vremii; grădiniţa cu orar normal, şcola primară şi
gimnaziul (cu program normal), liceul ( cu program mai puţin normal ) şi în
fine, Facultatea de Matematică (cu program total a-normal).
Pus la punct cu tabla înmulţirii am pornit la drum
şi iată-mă-s aici. Mă odihnesc puţin şi plec mai departe...aşa că...va urma.
Iata de ce m-am nascut aiciFosta scoala din Platonesti |
Gara Platonesti |
Abonați-vă la:
Postări (Atom)