TRANSALPINA

DRUMUL REGELUI

Paul Snaider

Snaider Cezarina

In vara lui 2011 am facut urmatorul traseu: Roznov- Gheorghieni-Teius-Manastirea si Cheile Rimet- Alba Iulia-Abrud- Rosia Montana- Brad- Tebea- Deva-Simeria- Geoagiu Bai-Sebes-Saliste-Poiana Sibiului- Jina- Sugag-Obirsia Lotrului-Rinca-Novaci -(Transalpina)-Rimnicul Vilcea-Curtea de Arges-Brasov-Tusnad-Gheorghieni-Roznov.

Primul'' film '' de razboi din istorie

Columna lui Traian

Primul “film” de razboi din istorie

Cu toate că nu este un jubileu, ziua de 12 mai este, sau ar trebui să fie, pentru noi românii, un moment de readucere aminte şi, de ce nu, de mîndrie naţională.
Aşa dar, pe 12 mai 113, la Roma, în prezenţa unei mari mulţimi de oameni, veniţi special din diferite regiuni ale Imperiului, s-a inaugurat maiestoasa Columnă lui Traian.
Marele împărat, învingător al germanilor şi cuceritor al Daciei, a hotărît construirea, unui nou forum, construcţie ce a început în anul 107, ocupînd în final suprafaţa de 275.000mp.
Autorul proiectului, Apollodor din Damasc, a conceput Columna, ornamentată cu o bandă în spirală ce conţine reliefuri sculptate în marmură de Carrara, menită să imortalizeze actele de vitejie ale armatei române în războaiele cu dacii din 101-102, 105-106. Banda sculptată are o lungime de 200 m, cu o lăţime ce variază de la 0,89 m la 1.25 m la vârf, conţinînd 124 de episoade cu scene de luptă şi aproximativ 2500 de figuri. Columna propriu zisă are înălţimea de 29,78 m, adică 100 picioare, de unde şi numele de ‘’ Columna centenaria”. Aşezată pe un soclu cu latura de 5,48 m şi înalt de 5,37 m, ea are o înălţime totală, fără statuie, de 39,43 m.
După anul 117, Columna păstrează în doua nişe de la bază urnele funerare, confecţionate din aur, ale împăratului Traian şi a soţiei sale Plotina.
Despre monumentala construcţie, marele istoric şi arheolog Vasile Pârvan afirma la vremea sa: “Priviţi pe alba Columnă din Roma povestea cea tristă a căderii Daciei. Sunt chipuri cioplite în marmura rece, a marelui foc care a contopit două popoare într-unul.”
Desi timpul si-a lasat amprenta pe suprafata columnei, ea a rămas totusi intreagă, după aproape două mii de ani. Culorile s-au sters primele, apoi numeroase detalii s-au tocit, elementele metalice adăugate s-au pierdut (armele din mainile razboinicilor erau dificil de reprezentat in marmura, in relief, din pricina fragilitatii lor, asa incat au fost inserate arme metalice). La Muzeul de Istorie a Romaniei exista o copie a columnei in marime naturala, executata in anii 30, si ajunsa in tara in 1967. Dar in vreme ce scenele de pe columna de la Roma cresc in spirala de la baza spre inaltime, unde nu mai pot fi vazute de la distanta, copia de la Bucuresti nu este compusa pe inaltime, ci este desfasurata pe orizontala, scena cu scena, in asa fel incat sa poata fi vazute toate detaliile. (In antichitate, columna putea fi “citita” din cladirile care o inconjurau, si care aveau cel putin doua etaje.)
Undeva spre varful columnei, sub capitel, unde ochiul privitorului ajunge cu greu, iar detaliile sunt aproape imposibil de distins, se desfasoara scenele cele mai dramatice: caderea Sarmizegetusei, sinuciderea lui Decebal si sfarsitul razboiului. De fapt, sfarsitul istoriei unui neam. Dupa ce Decebal a inteles ca nu mai are scapare, a ales sa-si curme singur viata, pentru a nu trai dezonoarea de a fi legat de carul triumfal al lui Traian. Urmarit prin padure de un grup de romani, Decebal alearga calare, alaturi de alti nobili daci. Este ajuns din urma, iar in momentul in care soldatul din spate ii intinde mana intr-un gest care ii oferea viata (dar si sclavia), Decebal se lasa sa cada de pe cal si isi duce spre gat sabia incovoiata. In scena urmatoare, doi copii daci sunt capturati de romani, probabil fiii lui Deceabal.
Scena 145 de pe Columnă reprezintă sfîrşitul ultimului şi marelui rege dac, DECEBAL, dar, îndrăznesc s
spun şi, actul de naştere a poporului român.  

                                                                                                                                  http://t1.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcT7WF8i3CZKtsd1s789v1OC7KmhWjPPtIweA0JhfBHd3uvch2yneA
Profesor, Paul Snaider

MANASTIREA RAMET

Mânăstirea Râmeţ este unul dintre cele mai vechi aşezăminte călugăreşti din Transilvania. Dacă biserica veche, important monument de arhitectură românească din veacul al XIV-lea sau chiar mai dinainte, stă mărturie a vieţii duhovniceşti intense ce se desfăşura aici, precum şi a preocupărilor culturale, cercetările arheologice ne duc mult mai departe în timp. Profesorul Botezatu analizând osemintele găsite în mormintele de călugări descoperite cu prilejul restaurării bisericii, trage concluzia că lavra mănăstirească de la Râmeţ exista şi în veacurile XI, XII, XIII, iar pustnici sau "eremili" (de unde şi numele localităţii şi mânăstirii Râmeţ) încă cu mult mai devreme.

Mânăstirea Râmeţ a atras atenţia multor istorici, cu deosebire lui Nicolae Iorga, care a fost impresionat de vechimea şi simplitatea aşezământului, de sălbăticia locurilor greu accesibile şi de numele locului, evocator în privinţa celor ce trăiau aici (Studii şi documente cu privire la istoria românilor, Bucureşti, 1901 - 1916 XIII, p. 158.). Consemnând inscripţia săpată în piatră deasupra intrării "Dentăi au fost zugrăvită această sfântă biserică în zilele lui Matiiaş crai vă leato 6895 august 14" şi lecturând anul din textul inscripţiei 1487 în loc de 1387, în corcondanţă cu numele regelui Matei Corvinul, va data edificiul ca fiind de dată mai recentă decât ar arăta-o analiza arhitectonică.ănescu, V. Vătăsianu şi mai ales Vasile Drăguţ. Cel din urmă oprindu-se la caracteristicile arhitectonice ale bisericii: absida semicirculară acoperită cu semicalotă, naosul şi tinda boltite semicilindric şi clopotniţa masivă, o va încadra în seria monumentelor hunedorene din veacurile XIII - XIV. Investigarea picturii murale din interior a dus la descoperirea şi publicarea inscripţiei aflată pe intradosul arcului ce desparte nava de pronaos, în stânga sfântului Ierarh Grigorie cel Mare. Ilizibilitatea numelui regelui şi a anului a făcut ca textul pisaniei să fie lecturat prin întregirea cu datele inscripţiei săpate în piatră la exterior. Ea a fost înţeleasă astfel: "Am zugrăvit eu mult păcătosul rob al lui Dumnezeu Mihul zugravul de la Crişul Alb din porunca arhiepiscopului Gheorghe în zilele lui Matiaş crai leat 1485 luna iulie 2".ă a picturii, existând în totalitate opt straturi suprapuse pisania fiind pe al doilea, şi citirea în întregime a pisaniei, cu concursul specialiştilor în paleografie şi cu utilizarea mijloacelor tehnice moderne, au relevat informaţii de excepţie, în măsură să modifice imaginea privitoare la societatea medievală românească din Transilvania. În lectura Monicăi Breazu (Studiu epigrafic, în "Repertoriul picturilor murale din România", Bucureşti 1985, p. 49-50) textul inscripţiei sună astfel: "Am scris eu preapăcătosul rob al lui Dumnezeu Mihul, adică zugravul de la Crişul Alb, cu încuviinţarea arhiepiscopului Ghelasie în zilele regelui Lodovic în anul 6885 ( 1377) luna iulie 2".ă informaţie istorică, pe lângă faptul că afirmă existenţa sfântului Ierarh Ghelasie cunoscut doar din tradiţie, ne crează imaginea unei societăţi româneşti evoluate în Transilvania. Mânăstirea de la Râmeţ ne este prezentată ca o valoare deosebită pentru viaţa noastră spirituală cât şi pentru istoria locală sau chiar naţională. Tradiţia leagă întemeierea mânăstirii şi de activitatea ieromonahilor Romulus şi Ghenadie care, plecând de aici în 1215, ar fi pus temelia mânăstirii sfântul Mihail din Perii Maramureşului.ţa mânăstirii în viaţa românilor ortodocşi din Transilvania este confirmată şi de prezenţa la 1557 a episcopului Hristofor în apropiere, la Geoagiul de Sus. În 1614 călugării Sava Popa şi Toma Moisin vor primi ca donaţie livada Hopagi de la principele Gabriel Bethlen. În timpul răscoalei sfântului Sofronie de la Cioara, moment de afirmare a dreptului de a-şi păstra credinţa ortodoxă moştenită din străbuni, mânăstirea a fost supusă - ca de altfel majoritatea mânăstirilor din Transilvania - măsurilor de represiune ale generalului Buccow. Pe filele unui Octoih ne-a rămas o însemnare de la 1762: "scris-am eu Silvestru monahul când au stricat necredincioşii mânăstirea Râmeţ şi cea de la Geoagiu, la anul 1762 în august 20, într-o zi de sâmbătă, spre pierirea lor" (ªtefan Meteş, Mănăstirile româneşti din Transilvania şi Ungaria, Sibiu, 1936, p. 60). Acelaşi monah Silvestru va consemna o nouă distrugere provocată ca urmare a participării vieţuitorilor la răscoala lui Horea: "Aceasta aici am însemnat acest lucru cu jale adevărat când au stricat mănăstirea cea de la Geoagiu şi cea de la Râmeţ, la întâia stricare a fost numărul anilor 1762, iar la a doua stricare văleatul 1785 luna decembrie 23 zile, într-o zi de marţi" (ªtefan Meteş, Ibidem, p. 61).ă de mir, iar în chilii s-a organizat şcoală. Pentru biserică au fost apoi lungi dispute cu autorităţile ecleziastice de la Blaj până când în 1827 locuitorii obţin definitiv dreptul de a o avea ca lăcaş de închinăciune ortodox. Rolul aşezământului pentru locuitorii din jur reiese şi din plângerea pe care o făceau sătenii din Râmeţ şi Ponor: "Noi râmeţii şi ponorenii de când-s aceste două sate noi acolo la mănăstire ne-am pomenit a avea şcoală şi dascăli şi prunci de învăţat şi dacă ni se ia aceia, noi rămânem fără învăţătură ca dobitoacele (ªtefan Meteş, Ibidem, p. 58-59).ă mai bine de 150 de ani, pe la 1940 viaţa mânăstirească îşi reia cursul la Râmeţ. Biserica, care după 1918 a fost trecută pe lista monumentelor istorice, va fi reparată în mai multe rânduri intervenindu-se şi în jurul aşezământului. Pentru început stareţul Evloghie Oţa, venit de la Athos, ca urmare a hotărârii Sfântului Sinod, reorganizează aşezământul ca şi mânăstire de călugări.ţul devine mânăstire de maici şi cu toate neajunsurile pricinuite de stăpânirea comunistă, se scrie una dintre cele mai frumoase file ale istoriei ei. Duhovnicii de renume Dometie Manolache, Ioachim Popa şi Filotei Stoica vor face ca înspre Râmeţ să se îndrepte multe suflete zbuciumate pentru a-şi găsi mângâierea, iar stareţa Ierusalima Ghibu, cu cele peste şaptezeci de maici câte numără soborul astăzi, vor realiza cu ajutorul lui Dumnezeu lucruri la care poate nici nu se gândea cineva, atât pe tărâm duhovnicesc cât şi pe cel gospodăresc. Biserica veche a mânăstirii a fost reparată, pictura restaurată. Pe vremea episcopatului Prea Sfinţitului Emilian, dr. ing. Eugen Iordăchescu a coordonat lucrarea deosebit de importantă şi dificilă prin care, sfântul locaş periclitat de umezeală şi îngropat în pământ, a fost ridicat 2,08 m mai sus. Aleasa podoabă a Râmeţului o constituie astăzi biserica nouă care îmbină, păstrând stilul tradiţional, elemente arhitectonice din toate provinciile româneşti. Piatra de temelie s-a pus în 1982 şi lucrările au durat peste zece ani, fiind conduse de regretatul preot Ioan Grecea, care fiind şi inginer a întocmit şi proiectul. Pictura a execut-o maiestrul Grigorie Popescu cu echipa lui. Pentru a enumera şi celelalte clădiri ce s-au ridicat spre a oferi condiţiile necesare desfăşurării vieţii mânăstireşti, a pomeni mulţimea donatorilor ştiuiţi şi neştiuţi precum şi a călugăriţelor ce s-au jertfit nu ne este suficient spaţiul acestei mici lucrări.ărinte Patriarh Teoctist dimpreună cu un mare număr al membrilor Sfântului Sinod a sfinţit biserica în prezenţa unei mulţimi imense din Transilvania şi din toată ţara. A doua zi, pe 30 iunie, s-a proclamat în mod festiv canonizarea Sfântului Ierarh Ghelasie.

† Andrei

Arhiepiscopul Alba Iuliei

PAUL SNAIDER

HAIDUCUL

• Zodia: Fecioară
• Domeniul de activitate: Educaţie
• Locaţia: ROZNOV : NEAMT : România

Despre mine

În secolul trecut, neavand încotro, am venit pe lume în Platoneşti, o fostă comună din judeţul Ialomiţa, azi comuna Săveni. Culmea ironiei este că nici nu-mi cunosc localitatea natală întrucît staţionarea a fost de scurtă durată. Cîteva luni. Tata, impegat de mişcare, CFR fiind, fusese detaşat pentru a opri şi a porni cîteva trenuri pe zi ce nu aveau de ales o altă variantă în drum spre Constanţa. Intre două dintre ele, ca durată de timp, bine înţeles, voi ce-aţi crezut ? am venit pe lume. Ei, şi uite aşa începe lungul şi intortocheatul drum al vieţii mele. Cu toate greutăţile vremurilor am absolvit înaltele şcoli ale vremii: grădiniţa cu orar normal, şcoala primară şi gimnaziul (cu program normal), liceul (cu program mai puţin normal) şi în fine, Facultatea de Matematică (cu program total a-normal). Pus la punct cu tabla înmulţirii am pornit la drum şi iată-mă-s aici. Mă odihnesc puţin şi plec mai departe...aşa că...va urma.

Amintiri cu Paul Snaider





De la stinga la dreapta; Dinu Gheorghe-Plesa Eugen- Paul Snaider
Comisia pentru administratie publica, amenajarea teritoriului si echilibru ecologic

Banca 2; Paul Snaider si Dragomir Dumitru sau Mitica de la Liga

Paul Snaider- Mihai Lupoi



Paul Snaider- Dumitru Puzdrea

Paul Snaider + Mitica de la Liga



Dep. Paul Snaider, randul doi



Mihai Ungheanu si Mihai Lupoi



Paul Snaider- Irina Loghin- Ion Dolanescu
La festivitatea lansarii postului de TV-National- Parlament



Paul Snaider si Dumitru Badea
In picioare; Nicolae Iorga si Stefan Cazimir

Cartierele Bucurestiului

Originea numelor

 

Balta Alba - Aici se afla o groapa de var unde in vremea lui Caragea se topeau cadavrele ciumatilor. Cand ploua, locul devenea o balta. Alba.

Baneasa - Nevasta banului. In cazul de fata, ea era nevasta banului Dimitrie Ghica.

Berceni - Francisc Rakoczi al II-lea pleaca la turci (nici el, nici turcii nu se intelegeau cu Habsburgii, iar asta ii facea prieteni). La fel procedeaza si o parte din apropiatii lui Rakoczi. Mai exact, o ceata de husari condusi de groful Miklos Bercsenyi. Nu stiu daca au stat doar ca sa-si traga sufletul ori s-au oprit de tot, cert este ca, undeva la sud de Bucuresti, husarii Berceni au luat o pauza.

Colentina - Probabil e doar o legenda (asemanatoare cu legenda numelui Bucurestilor). Astfel, Colentina vine de la "colea-n-tina" - cu referire la locul baltit unde Matei Basarab i-ar fi urlat pe turci intr-o batalie. O vreme s-a numit si "Olintina".

Cotroceni - Numele ii vine de la "a cotroci", "cei care "cotrocesc". Un vechi regionalism care inseamna "a cotrobai", "a scotoci", "a scormoni".
     
Crangasi - Etimologia este evidenta. Candva aici era o prelungire din Codrul Vlasiei - un crang. Aici traiau, normal, crangasii.   

Damaroaia - aceasta mosie parcelata a apartinut boieroaicei Maria Damaris.

Dealul Spirii - Dupa numele doctorului Spiridon Kristofi (de i se mai zicea si "Spirea"), care a ridicat in 1765 pe Dealul lupestilor o biserica (Spirea Veche).

Dristor - vine de la breasla piuarilor care si-au avut satul in aceasta parte a Bucurestilor. Asezarea mesterilor piuari care se numeau "darstari", "darsta" fiind piua din piatra folosita la fabricarea postavului si dimiei. Piuarii fabricau "darste" si pentru sutele de mori de pe cursul Dambovitei, care timp de sute de ani au fost prezente cotidiene, de mare relevanta economica pentru targul Bucurestilor.

Drumul Taberei - Tudor Vladimirescu intrand in Bucuresti pe la vest in anul 1821, isi aseaza aici tabara de panduri.

Ferentari - paradoxal, Ferentariul are cea mai rafinata origine a numelui: vine din latina (!!!!) "Ferentarius" - Soldat din infanteria usoara a legiunilor romane. Dupa unele opinii, aici s-ar fi aflat campul de exercitii al ferentarilor din oastea lui Mihai Viteazul.

Floreasca - dupa numele boierilor care au stapanit locurile respective: Florestii.

Ghencea - Din turca vine. Pe vremea fanariotilor, Ghenci-aga era seful arnautilor din garda domneasca. Aici s-a ridicat o biserica. Biserica era a Ghencei.

Giulesti - O proprietate boiereasca: a Julestilor.

Lipscani - din slava - Lipsk, Lipsko ("locul cu tei"). Acest "loc cu tei" este Leipzig (Lipsca). Negustorii veniti in Bucuresti cu lucruri aduse de la targul din Leipzig se numeau, evident, Lipscani.

Militari - In secolul 19 aici era zona de instructie militara, probabil si o garnizoana. O vreme a functionat aici "Pirotehnia Armatei".

Pantelimon - isi ia numele dupa Manastirea Sf. Pantelimon. In greaca "pan" inseamna "tot" si "eleimon" inseamna mila. Panteleimon = cel milostiv, intreg-milostivul.

Rahova - Aici e simplu. Numele e relativ nou si vine de la Calea Rahovei una dintre cele cinci artere botezate in secolul 19 spre aducere aminte a Razboiului de Independenta: Calea Grivitei, Calea Plevnei, Calea Rahovei, Calea Victoriei si Calea Dorobantilor.

Salajan - Un nume si mai nou. Nu vine de la Salaj, ci vine de la Leon Szilaghi cunoscut si sub numele de Leontin Salajan.

Titan - isi ia numele de la fabrica de ciment "Titan" construita la inceputul secolului XX.

Vitan - De la D. Papazoglu aflam ce-i ala un vitan: "In ocolul orasului, spre nord, este campia Vitanului, unde vitele orasenilor isi aveau pasciunea".

Mai aflati cate ceva despre  Bucuresti...
 
1. Bucurestiul este a 6-a capitala ca marime din UE.

2. Cea mai veche gara in Bucuresti este Filaret.

3. Primul drum din Bucuresti a fost Drumul de Lemn, astazi Calea Victoriei. Calea Victoriei era pavata cu trunchiuri de copaci.

4. Primele omnibuze cu cai au fost inaugurate in Bucuresti in 1840, fiind printre primele orase din Europa care aveau astfel de mijloace de transport.

5. Cimitirul Bellu era locul preferat al hotilor de caciuli de blana. Stateau cocotati pe zid si le pescuiau din capul doamnelor cu o sfoara si un carlig de pescuit. Apoi le vindeau in parcul Tineretului.

6. Intrarea hotelului Novotel este fatada fostului Teatru National. In timpul celui de-al doilea razboi mondial,  mai exact in 26 august 1944, s-a urmarit de catre aviatia germana distrugerea Palatului Telefoanelor, bomba insa a ratat tinta si a cazut pe Teatrul National.

7. Denumirea veche a parcului Cismigiu era balta lui Dura Negutatorul, dar in 1779 Alexandru Ipsilanti pentru a organiza mai bine aprovizionarea cu apa a orasului porunceste sa se construiasca o cismea spre iesirea Ştirbei Voda de astazi.

8. Numele strazii Lipscani provine de la orasul Leipzig din Germania, lucru ce aminteste de viata comerciala extrem de dinamica a Valahiei.

9. Orasul Bucuresti este desemnat capitala a Tarii  Romanesti in 1659 de catre domnitorul Gheorghe Ghica.

10. Intre 1798 si 1831, populatia Bucurestiului se dubleaza. Recensamantul din 1798 numara putin peste 30 mii de locuitori, in timp ce 33 de ani mai tarziu se ajunge la 60.587 locuitori. Intre 1948 si 1992 populatia Bucurestiului a sporit cu peste 1 milion de locuitori, de la 1.025.000 la 2.067.000. La ultimul recensamant, numarul de locuitori ai orasului a fost 1.929.000.

11. Peste 20 de biserici si asezaminte monahale au fost distruse, partial sau total, in perioada comunismului. Dintre cele mai vechi amintim: Biserica Crangasi (1564), Biserica Alba- Postavari (1568),  Manastirea Mihai Voda (1591) si altele.

12. Bucurestiul este infratit cu 9 orase din intreaga lume. Cele mai importante sunt Beijing, Atlanta, Budapesta sau Hanovra.

13. Palatul Telefoanelor din Bucuresti a fost construit intre 1929-1934 in stilul zgarie-norilor americani si a fost pana in anii ‘70 cea mai inalta cladire din Bucuresti.