Satul, Poiana Horea,comuna Belis

 Poiana Horea, numită și Dealul Calului, este o localitate din județul Cluj, Transilvania, România. Aparține administrativ de comuna Beliș.

Descriere

Sat cu 424 de locuitori. Încărcat de istorie, mituri și legende, satul își ia și poartă numele de la un simbol al luptei pentru libertate a moților: Horea.
Satul este situat la 25 km de reședința Beliș, cu accesul pe drumul județean DJ 108 care merge spre Câmpeni-Albac. Este un sat de munte din categoria celor rispite pe culmi, tipic Munților Apuseni. Satul, cu locuri deosebit de frumoase, se desfășoară în principal de-a lungul văilor Belișului și Apa Caldă, pe o distanță de circa 7 km. Construcțiile sunt grupate în "crânguri" (Ciurtuci, Apa Caldă), sau sunt dispersate pe versanții cu altitudini până la 1300 m, având între ele mari spații neconstruite, în folosință agricolă. În Poiana Horea găsim și o biserică ortodoxă precum și o școală cu predare pentru clasele I-IV. În curând aici se va deschide și o pârtie de schi modernă; lucrările au început în anul 2006 prin defrișarea unui versant de munte, curățarea zonei de bușteni, iar în curând se va monta o instalație de teleschi după care stâlpii care vor susține o nocturnă.

Bradul lui Horea din pădurea Scorușet

Cetățile Rădesei

Lacul și stațiunea Beliș-Fântânele

Biserica de lemn (1764) din Dealu Negru

Biserica fortificată de la Văleni

Cascada de la Răchițele

Cheile Galbenei și Izbucul Galbenei

Cheile Somesului Cald

Poiana Florilor

Parcul Național Munții Apuseni

Rezervația naturală Cetățile Ponorului

Valea Iadului și Stâna de Vale

Zonele din jurul lacului Fântânele

LEONIDA LARI

Viata si moartea unui poet

Leonida Lari - Testament

Fratelui Leonard

Ma-nvinge primavara cu-al ei zor
De-a înverzi, de-a înflori, de-a coace,
Ce simplu-ar fi sa cad lînga-un izvor
Din Capriana, sa visez a pace.

Ce simplu-ar fi, daca n-as fi cum sînt –
Un grav refuz la patimi trecatoare,
Pentru cei ordinari de pe pamînt
Si dragostea aproape-i o teroare.

Eu sufar astazi pentr-un ordinar
Ce-si salta-o reputatie precara,
Dar cum iubirea e din cer un dar,
Ma-nvinge asta verde primavara.

Totul e verde-n fata mea si tot
Impune bucurie, nu durere,
Iar eu ma duc, precum se duse Lot,
Sodoma si Gomora-s în putere.

Eu merg pe-un drum ce nu se-arata lent,
În urma-mi sarea arde orice stare,
În urma-mi pe-acest drum incandescent
Rasar doar monumente mari de sare.

Ma-nvinge primavara cu-al ei zor
De-a înverzi, de-a înflori, de-a coace,
Ce simplu-ar fi sa cad lînga-un izvor
Din Capriana, sa visez a pace.

Ce simplu-ar fi, daca-as trai cumva
Mai altfel, mai supus, mai cu momentul,
Dar eu nu pot, si toata viata mea
E-o lacrima ce-si curge monumentul.

Si merg, si merg, tot merg în infinit,
Si sufletul nu-mi las nici într-o gara,
Merg catre-un frate-al meu cel mai iubit
În cea mai verde-n lume primavara.

Merg catre-un frate-al meu dinspre-un pustiu
De stare, de gîndire, de candoare,
Merg catre-un mort mai viu ca orice viu
Care ma-asteapta ca pe-o sarbatoare!

Ramîi cu bine, lume, si ramîi
Cu o enorma, groaznica rusine,
Ca de la ziua ta, din cea dintîi,
Poetii nu avura loc în tine.

Ramîi si tu, biet traitor sub vremi,
Ce m-ai tradat dintr-o tocmeala-a pietii,
Ce primavara, Doamne, de te temi
Ca dai în Dumnezeu, lovind poetii!

Ei, cei mai puri, au fost cei mai blamati,
Ei, cei raniti, cîntat-au chiar si rana,
Ah, de-am sa mor, va rog sa ma-ngropati
Sub un stejar, din dor, la Capriana.

Leonida Lari (1949-2011)

Leonida Lari (pseudonim al Liubei Tuchilatu) s-a născut la 26 octombrie 1949 în satul Bursuceni, județul Bălți, Republica Moldova, într-o familie de învăţători. A fost o poetă și eseistă apreciată, dar şi un cunoscut om politic care a militat pentru reuunirea Basarabiei cu României.

După studii de filologie română făcute la Chişinău, a fost colaborator la Muzeul de literatură D. Cantemir din Chișinău (1971-1973), redactor la revista „Literatura și Arta” (1985-1988) din Basarabia, redactor-șef al primei publicații în grafie latină din Republica Moldova – „Glasul națiunii” (1988-2003).

Este autor a 24 de volume de poezie și proză, precum și traducător din marea poezie universală. Tipăreşte cu mari dificultăţi, din cauza cenzurii ideologice, placheta de debut, Piaţa Diolei (1974). Îi apar apoi alte cărţi, între care Mitul trandafirului (1985), Scoica solară (1987), Insula de repaos (1988), Dulcele foc (1989, 1991; Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române), Anul 1989 (1990), Lira şi păianjenul (1992), Epifanii (1994), Scrisori de pe strada Maica Domnului, Lunaria (1995) şi Infinitul de aur (2001).

Leonida Lari s-a aflat printre fruntașii Mișcării de emancipare națională din Basarabia în anii 1988-1991. A fost deputat în Sovietul Suprem al URSS (1988-1990) și membru al Biroului Permanent al Frontului Popular din Republica Moldova între 1990 și 1992. Între 1990 și 1997 a stat în fruntea Ligii Creștin Democrate a Femeilor din Moldova.

Colega si prietena mea , regretata Leonida Lari, a tinut sa-mi ofere chiar in stadiul de ciorna o poezie cu dedicatie.

Începând cu anul 1992 a fost deputat în Parlamentul României în trei legislaturi (1996, 200. Timp de aproape zece ani, a fost membru al Partidului România Mare (PRM). În februarie 2005 singurul parlamentar al PRM Suceava, Leonida Lari, a anunțat că demisionează din acest partid deoarece preferă „libertatea de a gândi și de a acționa” și „un limbajul civilizat chiar față de adversarii politici”.

Pe 6 ianuarie 2007, Leonida Lari-Iorga și-a depus cerere de înscriere în (PNȚCD. Ea a revenit, astfel, în partidul care a propulsat-o în Parlament, în 1992, pe listele din Galați. Leonida Lari a fost căsătorită cu regizorul și actorul Mihai Iorga și avea trei copii: Ramona, Cristina şi Emanuela.

Ridiculizată în ultima perioadă în presa românească, numele ei a fost cândva un ideal pentru mulţi basarabeni. A fost singura femeie care a declarat, în faţa a zeci de mii de basarabeni, că se logodeşte cu Ştefan cel Mare. Este cetăţean de onoare al oraşului Bacău şi în 1996 – Cavaler al Ordinului Republicii Moldova.

FUNERALII IMPRESIONANTE PENTRU LEONIDA LARI, LA CHIŞINĂU

Poeta şi luptătoarea basarabeancă Leonida Lari a fost condusă, marţi, pe ultimul drum, fiind înmormîntată în Cimitirul Central din Chişinău. La catafalcul său a fost depusă o coroană de flori cu panglică Tricoloră din partea preşedintelui PRM, membru al Parlamentului European, domnul Corneliu Vadim Tudor.

În numele domniei-sale, o delegaţie a Filialei Suceava a PRM, însoţită de prof. Victor Candraman din Chişinău, a exprimat familiei îndoliate cele mai sincere condoleanţe.

 Mii de oameni au condus-o pe ultimul drum pe această neînfricată femeie. Imensul cortegiu funerar a pornit de la Teatrul de Operă şi Balet spre Cimitirul Central, făcînd un popas la Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfînt, unde s-au recitat poezii ale regretatei poete şi s-au cîntat cîntece patriotice. Printre cei care au ţinut să-i aducă un ultim omagiu Leonidei Lari s-au aflat deputaţi din Parlamentul de la Chişinău, miniştri, ambasadori, poeţi, scriitori, actori, alţi oameni de cultură. Primii preşedinţi ai Republicii Moldova, Mircea Snegur şi Petru Lucinschi, şi premierul Vlad Filat au venit, de asemenea, să-şi ia rămas bun de la eroina Basarabiei. Leonida Lari a trecut pentru ultima dată prin Piaţa Marii Adunări Naţionale, acolo unde a luptat pentru limba română, grafie latină şi Tricolor.

Escortat de poliţişti, cortegiul funerar a fost însoţit de trei preoţi şi de mulţi oameni în vîrstă purtînd flori. Conform ultimei sale dorinţe, poeta a fost înmormîntată cu bentiţa pe care o purta mereu pe cap. Iată şi testamentul său: Ah, de-am să mor, vă rog să mă îngropaţi sub un stejar, din dor, la Căpriana”. Fiica cea mică a poetei, Emanuela, şi tatăl ei, regizorul Mihai Iorga, au stat tot timpul la căpătîiul ei.

Încă de la primele ore ale dimineţii, la Biserica Sf. Teodora de la Sihla, din Chişinău, unde a fost depus trupul neînsufleţit al Leonidei Lari pentru priveghi, oamenii veniseră deja în număr mare pentru a o conduce pe ultimul drum pe poeta lor dragă. Leonida Lari îşi va dormi somnul de veci alături de Grigore Vieru, Ion şi Doinea Aldea Teodorovici, poetul Simion Ghimpu şi de alţi eroi ai Basarabiei. Cu o lună în urmă îi murise mama, lîngă care rudele vroiau iniţial să o îngroape.

Dumnezeu s-o ierte pe această femeie curajoasă care i-a iubit atîta pe români şi al cărei ideal a fost Unirea Basarabiei cu România.

Nasterea Mantuitorului

        “ Dacă vrei să ai lumină, nu lăsa lumânarea să se stingă “

                                                                                                  Maica Tereza

Ne aflăm în ajunul marii sărbatori a naşterii Mîntuitorului nostru Iisus Christos, Dumnezeul cel veşnic care a venit să se facă om ,dîndu-se pe sine jertfă pentru păcatele noastre. Craciunul sau Naşterea Domnului este o sărbătoare creştină celebrată la 25 decembrie (după calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (după calendarul iulian),în fiecare an. Serbarea Naşterii Domnului s-a facut din cele mai vechi timpuri ale creştinismului.Una din primele mărturii o găsim pe la sfirşitul secolului III (în jurul anului 290),cînd în timpul prigoanei lui Diocleţian si Maximian, creştinii care se adunaseră în număr foarte mare într-o biserică din Nicomedia pentru a prăznui ziua naşterii Domnului au fost arşi de vii. Atacul asupra lor a fost urmat şi de distrugerea mai multor biserici şi case creştine ,fiind ucişi atunci cca.20 000 de creştini din Nicomedia şi imprejurimi. Pentru lingvişti, cuvântul Craciun are mai multe interpretari. Unii susţin că ar proveni din limba latină şi anume, “creaţio”,care înseamnă creaţiune,naştere,alţii susţin că e vorba de un cuvânt mult mai vechi,de origine tracică,dinaintea romanizarii Daciei. In anumite scrieri, se spune că Fecioara Maria, când trebuia să nască pe fiul lui Dumnezeu, umbla, însoţită de Iosif, din casă în casă, rugandu-i pe oameni să-i ofere adapost. Ajungând la casa unui anume Craciun,este  dusă de soţia acestuia în grajd, unde, într-o iesle îl naşte pe Isus. De asemenea,se spune că în noaptea sfântă naşterii lui Hristos s-au deschis cerurile şi Duhul Sfant a coborat deasupra Fiului lui Dumnezeu, luminand grajdiul în care domnea întunericul. Deci, Craciunul este o sărbatoare sfantă care aduce lumina în sufletele oamenilor. Naşterea Mantuitorului Isus Christos a vestit bucurie în întreaga lume pentu că a învăţat pe cei ce se închinau  stelelor ,să se închine Mantuitorului                                                                                                         

 Fie ca acum , când ne pregătim să sărbătorim  naşterea Domnului Iisus Christos,creştinii de pretutindeni să fie pătrunşi şi să urmeze învaţaturile Lui:      
                                          “iubirea între  oameni şi pace pe Pamânt”

     .Mărire întru Cel de Sus şi pace între oameni, sunt cuvinte dumnezeeşti care răsună de peste 2000 de ani şi vor răsuna încă multe mii de ani ,pană când  vrerea lor se va împlini. DUMNEZEU  să-i ocrotească pe români.

       

   Prof. PAUL SNAIDER

Sarbatori fericite !

                                                   

Articole

File de istorie

Ceausescu-Gorbaciov, Moscova , octombrie 1988

Ceausescu-Gorbaciov ( 1988 )
foto , revista Uniunea Sovietica nr. 12 ,1988

,,De n-ar zidi Domnul casa, in zadar s-ar osteni ziditorii’’

Meteora

Roxana Snaider-Meteora

Adăugaţi o legendă

Kalambaka vazuta de pe Meteora

o zona geografica cu un peisaj de o frumuseţe nepământeană. Unic în lume, cel puţin ca fenomen geologic. O pădure de stânci, aproape 1.000 la număr. Înalte de peste 500 de metri, încât ai senzaţia că zgârie norii. Şi, în vârful lor, de nici nu ştii dacă se sprijină în piatră sau sunt agăţate în cer, o salbă de mânăstiri. Cu urme de viaţă monahală încă din secolul IX.

Marea Meteoră Drumul seamănă cu un şarpe uriaş, care se târăşte printre râpe, se agaţă pe dealuri, se încolăceşte în jurul coloşilor de piatră, până ajunge în vârf.
Privite din Kalambaka, oraşul de unde începe urcuşul, stâncile Meteorei par ele însele nişte tur­nuri de mânăstire. În vârful cărora „cresc” alte biserici. Încât ai senzaţia, stranie şi înălţătoare, în acelaşi timp, că trebuie să urci tocmai în cer ca să le vizitezi.

Ceea ce se şi întâmplă, preţ de vreo 20 de minute, cu autocarul. În dreapta şi în stânga, puzderie de stânci. În despicătura cărora încă mai atârnă câte o scară de lemn. Semn că pe aici s-au nevoit asceţii. Se spune că monahii stăteau în aceste grote luni în şir, în post şi rugăciune, ca o pedeapsă pentru gânduri şi fapte căzute în cele lumeşti.
După un peisaj atât de sălbatic şi, aparent, neprimitor, ai surpriza să vezi că vârful celei mai înalte stânci (613 metri) este, de fapt, un platou. Destul de întins de vreme ce suportă zeci de autocare şi maşini. În timp ce comercianţii de obiecte tradiţionale şi de cult se întind pe marginea parcării, formând o adevărată piaţă. Mai avem de urcat 146 de trepte săpate în stâncă. Şi am ajuns la Marea Meteoră, cea mai importantă din tot ansamblul. Mânăstirea, cu hramul Schimbarea la Faţă, a fost întemeiată de Sfântul Atanasie Meteoritul, venit aici din Muntele Athos. El a zidit pe stâncă o mică sihăstrie, transformată în lavră, în 1344. Tot el a început construcţia Bisericii Schimbarea la Faţă, terminată ulterior de Ioasaf Simeon. Această biserică este cea mai impunătoare din tot Ansamblul Meteora, iar frescele interioare, adevărate bijuterii artistice, aparţin Şcolii Cretane. Ele datează din secolul XIV şi se referă la ciclul dogmatic, istoric şi liturgic al Bisericii Ortodoxe.

Mânăstirea Sfântul Nicolae Anapafsos

Pe  creştetul ros de intemperii al unei stânci uriaşe, stă agăţată cea mai mică mânăstire din Complexul Meteora, dar şi cea mai izolată, numită Sfântul Nicolae Anapafsos, adică Sfântul Nicolae Odihnitorul. Prima aşezare monahală datează aici din secolul XIV. Adevăratul fondator, însă, a fost Sfântul Dionisie cel Milostiv, la începutul secolului XVI. Fresca, de mare calitate iconografică, a fost lucrată de monahul Teofan Cretanul, un exponent de seamă al Şcolii Cretane de pictură. În prezent, mânăstirea are doar câţiva monahi. 

Mânăstirea Sfânta Treime A fost construită în jurul anului 1470, de sihastrul Dometie, iar fresca interioară datează din anul 1741. ­Biserica are formă de cruce, cu turlă joasă şi două coloane.

Mânăstirea Rusanu 

Un culoar de beton şi un pod suspendat te duc pe creştetul unei stânci izolate, înconjurată de abis, de jur-împrejur. Aici se află Mânăstirea Rusanu, după numele fondatorului ei. Prima aşezare monahală datează din secolul XV, când câţiva sihaştri se nevoiau în zonă, primind mâncare de jos, cu funia. În anul 1545, doi călugări macedoneni, fraţii Maxim şi Ioasaf, au transformat mica sihăstrie într-o mânăstire, zidind din piatră actuala biserică, cu  hramul Schimbarea la Faţă.

Mânăstirea Sfântul Ştefan

Mânăstirea Sfântul Ştefan este, cu siguranţă, cea mai apropiată de sufletul pele­rinului român. Ea a fost „răs­făţată”, în timp, cu daruri preţioase de la prinţi ortodocşi, printre care şi Ion Vladislav, voievodul Ţării Româneşti. Acesta a donat un relicvariu în care se afla capul Sf. Haralambie şi un deget al Sf. Ioan Botezătorul. Mai mult, el a înzestrat mâ­năstirea cu moşii din Ţara Ro­mânească.
Sfântul Ştefan este şi cea mai veche aşezare monahală de pe Muntele Meteora, fiind fondată în anul 1192, de Sihastrul ­Ieremia. În 1333, aici a trăit, pentru o scurtă perioadă de timp, Andronic al III‑lea Paleologul, împăratul Bizanţului. De atunci mânăstirea s-a numit imperială şi patriarhală. Împăratul a renovat-o şi i‑a dedicat ­multe donaţii şi proprietăţi.

În 1961, pentru că ră­mă­se­se pustie, mânăstirea a fost transformată în chinovie de călugăriţe. Un pod fix, în lungime de 8 metri, te duce în siguranţă până la intrarea în acest locaş de cult. Printre obiecte de cult, multe şi preţioase, în muzeul mânăstirii poate fi admirat un codex bizantin din anul 1404, donat de Filotei şi ­Antonie Cantacuzino.



Roxana Snaider-Meteora



Roxana si Cezarina Snaider- Meteora

Snaider Roxana pe Olimp ( poza ratacita)

Daca va placut merge-ti pe Meteora